Despre Asociația Sfânta Ecaterina – Cel ce dă, Lui își dă !

Asociația Sfânta Ecaterina – Cel ce dă , lui își dă ! a fost fondată în anul 2019 cu scopul de a ajuta persoanele aflate în dificultate, între care copiii proveniți din familii nevoiașe, mame victime ale violenței domestice, bătrânii neajutorați, copiii care vor să petreacă util timpul, să formeze echipe de lucru și de petrecere a timpului liber și au dorința de a se implica în artă, sport și alte domenii, dar nu are cine să îi sprijine și să îi pună în valoare.

Având alături Oameni cu suflet, preotul Miron Ionel alături de doamna preoteasa Paraschiva, s-au ocupat de bătrânii și familiile nevoiașe din micuțul cătun Iresti din Județul Vrancea și în mod deosebit de copiii din Iresti și nu numai, alcătuind un cor ce a impresionat întreaga țară și nu numai, prin participarea la Emisiunea Românii au Talent , unde copiii au obținut patru de DA. Puțini însă știu că e vorba de un grup unde lângă doar câțiva copii care provin din familii fără grijă zilei de mâine, cei mai mulți au situații dificile, unele de necrezut și totuși cu sprijin constant și consistent , prin implicare și mult suflet, sub aripile ocrotitoare ale părintelui și ale doamnei preotese, copiii care erau ” invizibili” pentru societate și care aveau șanse „zero”în viață, și-au schimbat viața și prin frumoasele piese pe care le interpretează, aduc alinare și emoție la fiecare apariție , devenind chiar exemple demne de urmat.

asociatia afanta ecaterina corul parohiei iresti8
corul parohiei Iresti la Sala polivalenta
Corul parohiei iresti la concertul de colinde3
asociatia afanta ecaterina corul parohiei iresti1

Misiune

Cel ce dă, Lui își dă !

Urmând exemplul Sfintei Mucenițe Ecaterina, care a Luminat pe contemporanii săi, pentru noi, cel mai important este să FORMĂM CARACTERE, să oferim educație, hrană, adăpost, mediu de a se dezvolta și o șansă pe care fiecare copil o merită.

asociatia sfanta ecaterina ajutor copii si batrani saraci1
asociatia sfanta ecaterina ajutor copii si batrani saraci4

Valori

Românul zice : A fi domn , e o întâmplare, a fi OM , e lucru mare!

Sfântul Apostol Pavel zice că raman de împlinit cele trei virtuți: Credință, Nădejdea și Dragostea……..dar cea mai mare este DRAGOSTEA…….

asociatia afanta ecaterina corul parohiei iresti10
asociatia afanta ecaterina ajutor copii saraci5